Mai saptamanile trecute, primesc un telefon de la una dintre agentiile de traduceri din oras – chiar una dintre veteranele in domeniu - la care, cu vreo trei ani in urma, depusesem un amarat de CV pentru o colaborare. Pe atunci, abia terminasem facultatea si ma angajasem, nu aveam experienta in domeniu, nu stiam cu ce se mananca, nici cate ore si nopti inghite activitatea respectiva. Si, dupa ce stabilim noi (eu cu doamna … manager, banuiesc) o intalnire (recunosc ca, in prealabil, din experienta, incercasem sa aflu “conditiile” chiar la telefon), merg a doua zi la sediu sa aflu despre ce este vorba.
Vorbim noi, imi explica care sunt cerintele, ii explic si eu ce pot sa ofer, apoi vine vorba de bani. Adica recompensa pentru actul in sine. Si, dupa ce discutasem despre cat de dificil este, totusi, sa dai de capat unui text tehnic sau din nu stiu ce alt domeniu, imi spune ca firma percepe, la normal (adica ne-urgentele) 9 lei pe pagina de 2.000 de caractere, fara spatii, iar traducatorului ii revin …3 lei!!!!!
Am ramas…bou! Apoi continua cu pretul pentru o ora de “translatie”. Clientul plateste 40 RON, iar translatorul primeste 15!!!!
Adica nici macar jumatate. Si stiti de ce? Pentru ca exista impozite de platit! De aceea!!!!!
In mod normal, m-as fi ridicat de pe scaun si as fi spus ceva asa, de la obraz. In mod ciudat, insa, am ramas, am continuat pe un ton super politicos o discutie de “lalala” – seriozitate, promptitudine si alti termeni intrati in categoria lemnului uscat, comportandu-ma ca si cum peste 5 minute urma sa semnam contractul de colaborare, insa mintea mea se revolta de grosolania si nesimtirea propunerii. Parca traim o dedublare si partea dragutza a personalitatii mele ramasese pe scaun sa continue sterilul dialog.
Stiu ca exista un act normativ care stipuleaza ca traducatorul primeste vreo 30.000 de lei, dar, pentru Dumnezeu!, are varsta bunicii mele! Unde mai pui ca un notar, pentru o legalizare – adica doua timbre, sase randuri pe care le aplica, respectiv bate la masina secretara, si o semnatura percepe o suta, doua, chiar trei sute de mii!!!!!!!!!!!! Nu te ia ameteala? Si ce face? SEMNEAZA!
Mai nou, au aparut in bransa si comisioane anti-greseli. Adica ai mancat un cuvant, ai gresit o litera sau ceva de genul asta, te-ai ales cu o penalizare cat aproape un sfert din suma. Ceea ce poate fi corect pe de o parte – poate in felul acesta se va pune mai mult accent pe competenta (evident, nu ma refer la institutiile de stat), dar poate fi si o mare magarie. In conditiile in care sumele cu care sunt platiti traducatorii sunt atat de mici, poate se lasa lumea de traduceri si se specializeaza pe furt, tepe si tunuri (desi aici n-ai nevoie de specializare, e un talent pe care-l capeti chiar la nastere).
